Noul Apostolism – un atac subversiv la adresa Scripturilor și Mântuitorului

Există o confruntare între bine și rău, după cum există o confruntare între adevăr și minciună (neadevăr). Aspectul cel mai subtil al acestei lupte se dă la nivelul discernerii adevărului. Dacă adevărul este subminat sau distorsionat, atunci nu mai există posibilitatea discernerii binelui de rău. Lupta împotriva adevărului nu se dă la palierul negării adevărului, cât se dă la nivelul contrafacerii adevărului, al falsificării adevărului.

Fiecare epocă istorică a fost martoră la această luptă dusă de forțele răului cu scopul falsificării adevărului. În fiecare epocă au exsitat confruntări ce au luat în dezbatere adevărul principalelor doctrine creștine. Necazul este că cei mai mulți oameni recunosc natura luptei și înțeleg subtilitățile ei de-abia după terminarea luptei, după ce câmpul de bătaie a rămas încărcat de victime. Să luăm de exemplu lupta care s-a dus în secolul XIX între teologia liberală și cea fundamentalistă. Charles Spurgeon s-a antrenat până la sânge în această luptă, știind că teologia liberală atacă doctrinele fundamentale creștine, atacă esența Evangheliei. Majoritatea pastorilor baptiști din Anglia și din Londra nu au înțeles în ce consta lupta și ce anume era în miză, de aceea l-au considerat pe Spurgeon un frondist, un răzvrătit care pune în pericol unitatea mișcării baptiste! Rezultatul a fost că cele mai multe biserici baptiste ce nu au avut păstori vigilenți au luat-o pe calea distructivă a liberalismului teologic! Astăzi știm că Spurgeon a fost cel care a avut dreptate, și că acuzațiile ce i s-au adus au fost nedrepte, el nefăcând altceva decât să apere Evanghelia, așa cum a făcut-o Pavel în primul secol creștin!

Pentru noi este clar astăzi că teologia liberală s-a situat în domeniului ereziei, din moment ce s-a constituit ca o negare a doctrinelor majore ale credinței creștine. Liberalismul teologic zidit pe principiul iluminist că rațiunea umană este supremă în orice analiză și că tot ceea ce nu este rațional trebuie refuzat, a respins inspirația Scripturilor, a negat divinitatea lui Isus, învierea lui fizică, revenirea lui în glorie, etc. Teologia fundamentalistă, care a răspuns acestei poziții a menținut doctrinele creștine istorice afirmând în continuare inspirația Scripturilor, divinitatea lui Isus, moartea lui pentru păcatele noastre, învierea lui trupească, înălțarea Lui și revenirea lui în glorie la sfârșitul timpului.

La jumătatea secolului XX a început o altă luptă mult mai subtilă. A apărut orientarea teologică numită Noul Evanghelism, care din dorința de a face credința creștină înțeleasă de noua generație (un scop nobil), a purces la redefinirea doctrinelor creștine. În acest proces s-a ajuns la estomparea unor doctrine esențiale creștine, cum este dreptatea lui Dumnezeu și retribuția divină pentru păcatul omului; păcatul nu a mai fost văzut ca o ofensă adusă divinității, ci doar ca o greșală ce necesită îndreptare prin disciplină; iar Domnul Isus a fost transformat din Răscumpărătorul fără de care nu se poate, în accesoriul de care avem nevoie ca să ne îmbunătățească viața. O mulțime de predicatori contemporani predică o evanghelie modelată pe aceste concepte ale Noului Evanghelism făr să își dea seama. Noul Evanghelism, este o teologie ce place omului neregenerat pentru că îl „eliberează” de vinovăția păcatului, îl scutește de cerința pocăinței și îi dă voie să ignore necesitatea înnoirii vieții prin nașterea din nou. Și această orientare a fost demascată de predicatorii ce au rămas fideli adevărului, nu însă fără o luptă acerbă care s-a dus pe la mijlocul secolului XX.

Lupta nu s-a terminat! Când crezi că ai reușit să prinzi în clișeu falsul și să îl expui, neadevărul se metamorfozează, procedează la mutații și apare într-o altă ipostază începând din nou să sbmineze temeliile adevărului. De aceea fiecare predicator ar trebui să manifeste smerenie, să se roage constant Domnului ca să aibă capacitatea de a discerne duhurile. O să procedăm la prezentarea a ceea ce este probabil cea mai importantă confruntare ce există astăzi între adevăr și erezie. Pe lângă Noul Evangheism, în creștinismul ultimelor decenii a apărul și Noul Apostolism.

  1. Ce este Noul Apostolism?

Este o abordare a credinței creștine de pe poziția că Dumnezeu a menținut sau a reînviat în epoca noastră darul apostoliei. Știm din Scriptură că apostolii Domnului Isus au fost o categorie de slujitori ai Evangheliei cărora Domnul le-a conferit autoritate specială și revelație. În virtutea autorității pe care Învățătorul le-a dat-o, ei ne-au oferit Învățătura Domnului Isus cuprinsă în Noul Testament. Scrierile apostolice, printre care în mod special epistolele, spun clar că apostolia a fost un dar prezent în Biserica primară. Așa citim în Efeseni 4:11 (Și EL a dat pe unii apostoli, pe alții profeți, pe alții evanghelițti, pa alții păstori-învățători…), 1 Corinteni 12:28 (Şi Dumnezeu a rînduit în Biserică, întîi, apostoli; al doilea, prooroci; al treilea, învăţători; apoi, pe ceice au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cîrmuirilor, şi vorbirii în felurite limbi.), etc. Apostolii, a căror autoritate a fost stabilită prin semnele și minunile pe care aceștia le-au făcut au fost aleși de Domnul în principal pentru două lucruri: să ne dea revelația Noului Testament și să pună astfel temelia Bisericii. Și Pavel vorbește despre semnele care însoțesc apostolia (ca vindecările unor persoane născute cu boli congenitale, ca învierea unor morți, etc.) O să privim la câteva texte:

2 Corinteni 12:12 Acreditările unui apostol le-aţi avut printre voi în toată răbdarea, prin semne, puteri şi minuni cari au fost făcute între voi. Ce semne au fost făcute de apostoli pentru a fi recunoscuți ca mesageri speciali ai lui Dumnezeu? Iată câteva înregistrate în cartea Faptele Apostolilor.

Fapte 3:1-10, Petru şi Ioan se suiau împreună la Templu, la ceasul rugăciunii: era ceasul al nouălea.  Acolo era un om olog din naştere, care era dus şi pus în toate zilele la poarta Templului, numită „Frumoasă”, ca să ceară de milă dela cei ce intrau în Templu. Omul acesta, cînd a văzut pe Petru şi pe Ioan că voiau să intre în Templu, le-a cerut milostenie.  Petru, ca şi Ioan, s’a uitat ţintă la el, şi a zis: „Uită-te la noi!”  Şi el se uita la ei cu luare aminte, şi aştepta să capete ceva dela ei.  Atunci Petru i-a zis: „Argint şi aur, n’am; dar ce am, îţi dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!” L-a apucat de mîna dreaptă, şi l-a ridicat în sus. Îndată i s’au întărit tălpile şi glesnele;  dintr’o săritură a fost în picioare, şi a început să umble. A intrat cu ei în Templu, umblînd, sărind, şi lăudînd pe Dumnezeu.  Tot norodul l-a văzut umblînd şi lăudînd pe Dumnezeu.  Îl cunoşteau că era cel ce şedea la poarta „Frumoasă” a Templului, ca să ceară de pomană, şi s’au umplut de uimire şi de mirare pentru cele ce i se întîmplaseră.

Iată un semn apostolic! Nu numai Petru a înfăptuit minuni ce țineau de autoritatea dată unui apostol. Și Pavel a fost apostol, de aceea a făcut minuni care dovedeau apostolia sa.

Fapte 14:8-18             În Listra era un om neputincios de picioare, olog din naştere, care nu umblase niciodată. El şedea jos şi asculta pe Pavel cînd vorbea. Pavel s’a uitat ţintă la el, şi fiindcă a văzut că are credinţă ca să fie tămăduit, a zis cu glas tare: „Scoală-te drept în picioare.” Şi el s’a sculat dintr’o săritură, şi a început să umble. La vederea celor făcute de Pavel, noroadele şi-au ridicat glasul, şi au zis în limba licaoneană: „Zeii s’au pogorît la noi în chip omenesc.” Pe Barnaba îl numeau Jupiter, iar pe Pavel Mercur, pentrucă mînuia cuvîntul. Preotul lui Jupiter, al cărui templu era la intrarea cetăţii, a adus tauri şi cununi înaintea porţilor, şi voia să le aducă jertfă, împreună cu noroadele.  Apostolii Barnaba şi Pavel, cînd au auzit lucrul acesta, şi-au rupt hainele, au sărit în mijlocul norodului, şi au strigat: „Oamenilor, de ce faceţi lucrul acesta? Şi noi sîntem oameni de aceeaş fire cu voi; noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceţi dela aceste lucruri deşerte la Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, pămîntul şi marea, şi tot ce este în ele. El, în veacurile trecute, a lăsat pe toate Neamurile să umble pe căile lor,  măcar că, drept vorbind, nu s’a lăsat fără mărturie, întrucît v’a făcut bine, v’a trimes ploi din cer, şi timpuri roditoare, v’a dat hrană din belşug, şi v’a umplut inimile de bucurie.” Abia au putut să împiedice, cu vorbele acestea, pe noroade, să le aducă jertfă.

Iată un semn apostolic, vindecarea unui olog din naștere! Oamenii au fost atât de uimiți încât au tras concluzia că zeii au coborât la ei! Ce alte semne au mai însoțit pe apostoli? Ce alte minuni au confirmat faptul că erau apostoli ai Domnului Isus? Unul dintre semne a fost învierea unor oameni din morți.

Fapte 9:36-42             În Iope, era o uceniţă numită Tabita, nume, care în tîlmăcire se zice Dorca. Ea făcea o mulţime de fapte bune şi milostenii. În vremea aceea, s’a îmbolnăvit, şi a murit. Dupăce au scăldat-o, au pus-o într’o odaie de sus. Fiindcă Lida este aproape de Iope, ucenicii, cînd au auzit că Petru este acolo, au trimes doi oameni la el, să-l roage: Nu pregeta să vii pînă la noi.  Petru s’a sculat, şi a plecat împreună cu ei. Cînd a sosit, l-au dus în odaia de sus. Toate văduvele l-au înconjurat plîngînd, şi i-au arătat hainele şi cămăşile, pe cari le făcea Dorca, pe cînd era cu ele. Petru a scos pe toată lumea afară, a îngenuncheat, şi s’a rugat; apoi, s’a întors spre trup, şi a zis: „Tabita, scoală-te!” Ea a deschis ochii, şi, cînd a văzut pe Petru, a stătut în capul oaselor. El i-a dat mîna, şi a ridicat-o în sus. A chemat îndată pe sfinţi şi pe văduve, şi le-a pus-o înainte vie. Minunea aceasta a fost cunoscută în toată cetatea Iope, şi mulţi au crezut în Domnul.

Fapte 20:7-12             În ziua dintîi a săptămînii, eram adunaţi la olaltă ca să frîngem pînea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor, şi şi-a lungit vorbirea pînă la miezul nopţii. În odaia de sus, unde eram adunaţi, erau multe lumini. Şi un tînăr, numit Eutih, care şedea pe fereastră, a adormit deabinelea în timpul lungei vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut jos din catul al treilea, şi a fost ridicat mort. Dar Pavel s’a pogorît, s’a repezit spre el, l-a luat în braţe, şi a zis: „Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el.”  După ce s’a suit iarăş, a frînt pînea, a cinat, şi a mai vorbit multă vreme pînă la ziuă. Apoi a plecat. Flăcăul a fost adus viu, şi lucrul acesta a fost pricina unei mari mîngîieri.

Să reținem următoarea informație: Apostolii au fost aleși de Domnul în principal pentru două lucruri:

– Să ne ofere revelația Noului Testament (și au făcut acest lucru).

– Să pună astfel temelia Bisericii, pentru ca toți credincioșii care vin după ei să poată să cunoască Adevărul și să stea pe temelia Adevărului, zidind la rândul lor împreună cu Domnul locașul a cărui temelie a fost pusă.

Apostolii au fost o categorie foarte limitată în ce privește numărul lor. Nu știm câți au fost, dar știm că nu au fost prea mulți, deoarece trebuiau să îndeplinească două condiții. Apostolul Petru enunță aceste condiții atunci când este ales Matia în locul lui Iuda. Iată ce spune apsotolul Petru în fața evenimentului ce urma să desemneze pe un alt personaj în locul lui Iuda (Fapte 1:15-26):

În zilele acelea, Petru s’a sculat în mijlocul fraţilor, -numărul celor adunaţi laolaltă era de aproape o sută douăzeci, -şi a zis: Fraţilor, trebuia să se împlinească Scriptura spusă de Duhul Sfînt mai înainte, prin gura lui David, despre Iuda, care a fost călăuza celor ce au prins pe Isus. El era din numărul nostru, şi era părtaş al aceleiaşi slujbe…  În adevăr, în cartea Psalmilor este scris: „Locuinţa lui să rămînă pustie, şi nimeni să nu locuiască în ea!” Şi: „Slujba lui s’o ia altul!”  Trebuie deci ca, dintre ceice ne-au însoţit în toată vremea în care a trăit Domnul Isus între noi, cu începere dela botezul lui Ioan pînă în ziua cînd S’a înălţat El dela noi, să fie rînduit, unul care să ne însoţească drept martor al învierii Lui. Ei au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis şi Iust, şi pe Matia.  Apoi au făcut următoarea rugăciune: „Doamne, Tu, care cunoşti inimile tuturor oamenilor, arată-ne pe care din aceşti doi l-ai ales, ca să ia loc în slujba şi apostolia aceasta, din care a căzut Iuda, ca să meargă la locul lui.”  Au tras la sorţi, şi sorţul a căzut pe Matia, care a fost numărat împreună cu cei unsprezece apostoli.

E clar din acest text că un apostol trebuia să îndeplinească aceste două condiții:

  1. Să fi fost cu Domnul Isus în perioada activității terestre a Acestuia de la botezul lui Ioan și până la înălțare, ceea ce înseamnă să fi primit revelație direct de la Domnul Isus
  2. Să fi fost martor al învierii, adică să fi văzut pe Christosul înviat.

Numai persoanele care au îndeplinit aceste condiții au fost apostoli. Câți au fost? Nu știm! Un grup al apostolilor l-au constituit cei doisprezece. Un alt grup a fost a celor 70. Între apostoli, cei mai proeminenți au fost Petru și Pavel și Ioan.

Deci lectura Noului Testament ne arată că apostolii Domnului au constituit un grup restrâns de ucenici care au fost martori ai învierii şi au primit autoritate (exousia) de a fi purtătorii de Cuvânt ai lui Dumnezeu, fiind  împuterniciţi de Domnul Isus în persoană. Apostolii erau de acelaşi rang ca profeţii Vechiului Testament, toţi fiind purtătorii revelaţiei divine. La acest grup restrâns de ucenici nu au putut fi adăugaţi alţi credincioşi contemporani cu apostolii, deşi erau proeminenţi, ca de exemplu Timotei, Apolo, Sila, etc. Biblia dezavuează completamente ideea unui apostolat de gradul doi. Obligativitatea noastră de a asculta de Cuvântul apostolilor derivă din faptul că ei erau posesorii revelaţiei lui Isus Christos. Apostolii Domnului au cerut celor credincioşi să respingă speculaţia înşelătoare a celor ce se credeau apostoli, se proclamau apostoli, deși nu aveau mandat de la Domnul Isus. Apostolul Pavel are de luptat mereu cu acești lucrători ce pretindeau ca ei să fie ascultați iar Pavel dezavuat! Pentru noi, cei ce trăim după vremurile apostolice, există o regulă simplă de a nu fi înșelați de falșii spostoli. Toți cei ce au venit după primul secol și s-au proclamat apostoli ai Domnului Isus au fost apostoli falși, pentru că apostolia a fost un dar al primului secol creștin, restrâns la grupul acela mic de oameni cari au fost cu Domnul Isus, au primit învățătura din gura lui și L-au văzut înviat. Ei ne-au dat Noul Testament și au pus temelia Bisericii.

Care este problema cea mai mare a mișcării harismatice? Cred că cea mai mare problemă a mișcării harismatice este că a acceptat ideea (și o susține cu toată puterea) că darul apostoliei există și în vremea noastră, și nu a încetat odată cu trecerea din viață a apostolilor primului veac. Mai mult, ei ne spun că apostolia a cunoscut o recrudescență în veacul nostru. Concepția aceasta am numit-o Noul Apostolism. Ea nu s-a manifestat niciodată în creștinism înainte de vremurile noastre cu amploarea și forța cu care se manifestă acum. Au existat întotdeauna persoane în creștinism care au pretins că aduc revelație nouă, dar rar au făcut lucrul acesta invocând o pretinsă poziție de apostoli. Astăzi însă, datorită mișcării harismatice concepția că în sânul Bisericii Domnului Isus există apostoli este acceptată și foarte răspândită. Am văzut predicatori foarte bine intenționați, care sunt tentați să creadă toată mascarada harismatică, deoarece spun ei, nu vor să limiteze Duhul lui Dumnezeu prin concepția cesaționistă. Ori Noul Testament este foarte explicit în această privință: Cu apostolii Domnului s-a încheiat o perioadă ce a oferit un lucru unic, lucru ce nu poate fi repetat și nu va fi repetat: Elaborarea unei revelații noi.

Ce este Noul Apostolism? Este concepția, tot mai răspândită, că astăzi există apostoli, ce au aceeași autoritate și aceleași prerogative ca apostolii din primul secol, și de aceea Dumnezeu ne oferă prin ei revelație, semne, și autoritate ce trebuie acceptate orbește.

  1. Cum se manifestă Noul Apostolism?

Probabil că unii ascultători vor ridica din umeri și vor spune: Ei, și? Ce este așa de dezastruos în faptul că unii cred că există apostoli și în vremea noastră? De ce ar fi grupările care acceptă această idee eretice? În acest punct doresc să arăt care sunt implicațiile acestei doctrine și ce efect devastator are Noul Apostolism în Bisericile lui Christos.

Cu ceva timp în urmă am avut discuții cu un tânăr ce tocmai dobândise un Master of Divinity și urma să intre în lucrarea predicării Cuvântului și credea, așa cum fusese învățat de alții, că apostolia este un dar prezent și în vremea noastră, deoarece toate darurile Duhului Sfânt – i s-a spus, au fost prezente de-a lungul secolelor și sunt prezente și astăzi la fel ca în primul secol creștin. După ce i-am explicat că apostolia a fost un dar restrâns la un grup bine definit de oameni care au fost contemporani cu Domnul nostru, și i-am arătat implicațiile dezastruoase ale acceptării ideii că apostolia se continuă în vremea noastră, a renunțat la acea concepție și mi-a mulțumit pentru că am fost dispus să dezbat cu el problematica respectivă și să îi arăt implicațiile dezastruoase. În cele ce urmează vom prezenta implicațiile acceptării ideii că apostolia este un dar prezent în Biserică și astăzi și efectul devastator ce îl are Noul Apostolism în Adunările lui Christos.

Mişcarea harismatică este cea care a introdus în credința evanghelică concepţia că apostolia este o instituţie (cu abilităţi  spirituale) pe care Duhul Sfânt o promovează şi în vremea noastră. Ideea a fost vehiculată și înainte de secolul XX, dar în afara credinței evanghelice. Ea îi caracterizează, de exemplu, pe mormoni, care pretind că au în organizaţia lor instituţia celor doisprezece apostoli şi a celor 70 de apostoli. Cui îi pasă de faptul că mormonii pretind că au în Biserica lor 12 apostoli și un alt grup de 70 de apostoli? Tabăra evanghelică nu îi bagă în seamă! Noi știm că sunt eretici și nu ne lăsăm înșelați de doctrina și de practicile lor! Așa este! Dar pe când mormonii sunt etichetaţi clar ca eretici de evanghelici, învăţătura harismatică a apostoliei nu este unanim considerată eretică, şi astfel se face că este acceptată acum tot mai mult în unele cercuri „evanghelice.”

Există predicatori în cercurile evanghelice care pretind că sunt apostoli (unul din ei este predicatorul român ce a studiat teologie la Oxford pe la începutul anilor 1970,  care în toamna anului 1910 a susținut că ceea ce el a scris este dictat de Duhul lui Dumnezeu!). Pe de lată parte, există congregații care le recunosc acestă pretenție. Ni se spune că „apostolii” contemporani au abilităţi mari de organizare şi de elaborare a unei strategii noi în biserici în virtutea revelaţiei pe care aceştia o primesc prin Duhul Sfânt. Astfel, ei se exprimă cu formule ca: „Aşa vorbeşte Domnul,” „Domnul spune,” „Domnul a zis,” „Ceea ce scriu este dictat,” etc. Au pretenţia ca masele de credincioşi să îi urmeze şi promit lucruri grandioase, cum ar fi „înţelegerea” Scripturilor –posibilă doar prin ei, promit „victorie” asupra duhurilor rele pe care susţin că le controlează cu autoritatea şi cu formulele lor, pretind că au capacitatea să rezolve probleme de boală sau de orice altă natură, prorocesc cu privire la „cucerirea” unor regiuni ale pământului pentru Christos, etc.

În stabilirea și răspândirea unor astfel de învăţături se porneşte de la o axiomă tare îndrăgită de harismatici, şi anume că darurile Duhului Sfânt operaţionale în primul secol ar fi în totalitatea lor operaţionale şi în secolul nostru. Nu de mult, predicatorul  român la care ne-am referit, după ce și-a anuțat cu mult zgomot aderarea la mișcarea harismatică a făcut următoarea declarație într-un articol intitulat Clarificări.

Problema din epoca modernă este creată de cei care au decis că o bună parte dintre darurile listate de Pavel au încetat să mai fie date îndată după terminarea scrierii Noului Testament. Trebuie să spunem răspicat că nu există nici o indicaţie în textul Noului Testament că Duhul Sfânt nu mai dă aceste daruri de atunci încoace. (Iosif Ţon, Clarificări)

Ceea ce se susține în acel articol este aberant! Nu există nici o indicație în textul Noului Testament că Duhul Sfânt nu mai dă unele daruri de la închierea canonului Noului Testament încoace? Oare cel care scrie cele de mai sus cu pretenția că aduce clarificări, a citit cu atenție 1 Corinteni 13 unde ni se spune că unele daruri (cunoștința și profeția) vor înceta, ceea ce impune o inferență logică, și anume faptul că celelalte daruri vor continua după încetarea celor menționate? În aceste „clarificări” (care sunt mai degrabă mistificări) nu se definesc darurile Duhului Sfânt. De pildă nu ni se spune care este darul cunoştinţei despre care Pavel afirmă că va avea sfârşit (fără o definire exactă a termenilor nu poate avea loc a dezbatere reală a unei problematici). Noi știm că darul cunoașterii este de fapt identic cu darul apostoliei. Dacă citești 1 Corinteni 12:8 în paralele cu 12:28 nu poți să  nu vezi că cele două daruri sunt identice. Autorul acelor „Clarificări” ne citează câteva texte din Scripturi cu liste ale darurilor Duhului Sfânt, dar nu face nici o analiză sau comparaţie a listelor care să ofere informaţie cu privire la actualitatea unor daruri. Nu explică ce înseamnă expresia „când va veni ceea ce este desăvârșit”. Harismaticii pretind că Pavel se referă la venirea Domnului Isus (când nu mai e nevoie nici de credincță, nici de darul deosebirii duhurilor etc.), dar Pavel se referă la Scripturi. Fiecare apostol cunoaște în parte – are revelație parțială. Când fiecare parte este pusă împreună, avem ceea ce este desăvârșit, Cuvântul complet al lui Dumnezeu! Atunci, cunoștința – revelația, și profeția – înscripturarea revelației i-au sfârșit! Predicatorul de care vorbeam, cel convertit la harismatism, nu ia în discuție ceea ce este deosebit de important pentru a elucida dacă toate darurile Duhului Sfânt sunt prezente după elaborarea Scripturilor! De ce Pavel menţionează doar trei daruri despre care spune că vor înceta? Dacă toate darurile vor fi prezente până la sfârşitul epocii Bisericii (așa cum pretinde acel predicator), nu era mai simplu pentru Pavel să spună că la venirea „a ceea ce este desăvârşit” (ei, harismaticii, cred că se referă la venirea Domnului) atunci darurile (toate) vor înceta? De ce le împarte apostolul Pavel în două? Pe de o parte este grupa de daruri despre care spune că vor înceta (trei), pe de altă parte este grupa celorlalte daruri.

Realitatea este că mulți predicatori și pretinși teologi nu fac distincţie între darurile fundaţionale (ale apostolilor şi ale profeţilor aleşi să pună temelia Bisericii și să ofere Noul Testament, daruri însoţite de „semnele apostolice”) şi  darurile generale, accesibile tuturor credincioşilor. Au existat daruri spirituale pe care nu le-au avut decât apostolii, și există daruri spirituale pe care le au credincioșii din toate timpurile. Aceste două grupe de daruri sunt delimitate de apostolul Pavel în 1 Corinteni 13 unde ne spune că cele fundaționale (cunoașterea și profeția, apanajul apostolilor și profeților) se vor sfârși când va veni „ceea ce este desăvârșit” – Cuvântul. De aceea apostolul Pavel vorbește despre cunoașterea în parte, și indică faptul că atunci când toate părțile vor fi puse împreună vom avea ceea ce este desăvârșit! Ei bine, atunci cunoștința și profeția (capacitatea oferită de Domnul apostolilor de a accesa tainele dumnezeirii și de a le pune în scris) vor avea sfârșit! Revelația, cunoștința divină oferită prin apostoli s-a terminat odată cu redactarea Noului Testament.

Din moment ce în mișcarea harismaică s-a acceptat ideea că apostolia (cu darul cunoaşterii) şi profeţia (cu darul revelaţiei) sunt realităţi în bisericile contemporane aidoma celor din epoca apostolică, s-a ajuns la pretenţia că Domnul vorbeşte şi oferă revelaţie la fel ca în cazul apostolilor şi profeţilor din primul secol. Literatura „apostolică” a vremii noastre, foarte prolifică, a ajuns să cunoască o inflaţie considerabilă. Să vă ofer un exemplu în carne și oase.

Unul din aceşti „apostoli,” John Eckhardt, care trăiește în partea de sud a orașului Chicago (apropo, el e cel ce prin scrierile sale l-a convins pe Iosif Țon să adere la mișcarea New Apostolic Reformation care nu este nici nouă, nici apostolică nici reformatoare), a elaborat o listă cu 60 de teze ce se vor realiza prin faptul că apostolia şi profeţia au fost restaurate în vremea în care trăim (60 Trends that will Emerge with the Full Restoration of Apostles and Prophets). Printre realizările ce urmează să se materializeze sunt următoarele: Prima, şi probabil cea mai importantă este că se va acorda o mai mare importanţă semnelor şi minunilor (A greater emphasis of the importance of signs, wonders, and miracles (especially deliverance). De observat obsesia cu semnele şi minunile! Motivul pentru care lumea va vedea acest accent pe semne şi minuni – spune Eckhardt, este ca Biserica să nu depindă prea mult de raţional! Ce este în concepția lui rațional? Este insistența unor credincioși de a se ține de Cuvântul lui Dumnezeu. Deja “apostolul” acesta ne-a convins prin argumente raționale cât este de iraţional! El vrea să nu ne ținem de litera Cuvântului și vrea să ne convingă oferindu-ne minuni. Oare de ce am urmări justificarea “raţională” a necesităţii semnelor pe care el o face cu privire la vremea noastră, dacă rostul semnelor este să renunțăm la ceea ce este rațional? (This will prevent the Church from depending too much on rational, intellectual ways of approaching ministry (see 2 Corinthians 12; Matthew 10). Greater demonstrations of the power of God (see 1 Corinthians 2:4). „Renunțați la a vă folosi mintea” – spune „apostolul„ Eckhardt! „Renunțați la a vă ține morțiș de Cuvântul Bibliei!”

A doua realizare a vremii sub “apostolia” unora ca John Eckhardt va fi o revărsare mai mare de revelaţie prin care el ne promite că vom putea înțelege tainele lui Dumnezeu.  (A greater release of revelation and insight into the mysteries of God. Many portions of Scripture will come alive and be relevant for this end-times move (see Ephesians 3; 1 Corinthians 4). John Eckhardt este consecvent în teologia sa. Din moment ce există apostoli în vremea noastră (şi el este unul dintre ei), revelaţia nouă va curge ca un râu!

În a cest punct doresc să menționez faptul că un frate de al nostru a confruntat pe unul din „apostolii” contemporani și i-a arătat că ceea ce acesta învață este împotriva a ceea ce apostolul Pavel ne-a scris în epistolele sale. La care „apostolul” contemporan i-a răspuns că Pavel a avut revelație pentru vremea sa, iar acum Dumnezeu a dat altă revelație nouă prin el! Implicația? Revelația dată prin el este mai importantă decât cea dată prin Pavel, din moment ce a lui este mai nouă! În cuvintele acelui proroc detectezi postulatul că nu contează ce a spus Pavel, ci contează ce ne spun „apostolii” prezentului, la vremea actuală! „Revelația” primită de aceștia este proaspătă, și de aceea superioară celei învechite ce ne-a parvenit prin apostolul  Pavel! În fața unor asemenea inepții, desigur că ne întrebăm, cum este posibil ca unii oameni să accepte pretenția acestor apostoli falși? Singura explicație este că sunt sub judecata lui Dumnezeu din pricina faptului că dau la o parte revelația autentică!

Iată o premisă eronată a mişcării harismatice: existenţa apostoliei şi a revelaţiei noi. Predicatorul român de care vorbeam este deja înregimentat în această concepţie şi ne spune că el are conversaţii cu Dumnezeu, că Domnul îi vorbeşte audibil, şi de aceea ne asigură că ceea ce el a scris i-a fost dictat.

Am răspuns până acum la două întrebări:

  1. Ce este Noul Apotolism? Este concepția că Dumnezeu are și astăzi apostoli în Biserica sa care au autoritatea și darurile apostolilor din primul secol creștin.
  2. Cum se manifestă Noul Apostolism? Pretenția acestuia este că ne oferă revelație nouă, și promite să înfăptuiască semne și minuni fără capăt.
  • Care sunt implicațiile reale ale Noului Apostolism? De ce credința în existența apostolilor contemporani este tragică și extrem de păgubitoare pentru biserici?
  1. Dacă noul Apostolism este adevătrat în ceea ce susține, înseamnă că avem o Scriptură neterminată – și acest lucru este un atac asupra revelaţiei Dumnezeieşti.

Ideea acceptării  revelaţiei noi nu este altceva decât un atac perfid asupra revelaţiei ce ne-a fost încredinţată de profeţii Vechiului Testament şi apostolii Noului Testament. Cercetătorul serios al pretenţiilor adepţilor curentului harismatic de a oferi revelaţie nouă se află în faţa unei opţiuni simple. Știți care este alternativa?

  1. Fie fenomenul revelaţiei noi este posibil și real, şi atunci pretenţia elaborării de revelaţie nouă are validitate. În cazul acesta putem avea mesaje noi de la Dumnezeu care încep cu cuvintele: „Aşa vorbeşte Domnul,” dar atunci revelaţia pe care Dumnezeu ne-a oferit-o în Fiul (Evrei 1:1-3) şi înscrisă în Noul Testament nu mai este finală.
  2. Fie revelaţia prin Fiul a fost finală, ceea ce înseamnă că revelația nouă nu este posibilă, şi atunci pretenţia unora la apostolat, şi implicit la elaborarea unei revelaţii noi, este falsă. Atunci avem de-a face cu apostoli mincinoşi şi cu revelaţie calpă. Nu există nici o altă posibilitate. Din nou, fie revelaţia divină a continuat să ne fie oferită după scrierile Noului Testament, ceea ce înseamnă că revelaţia Noului Testament nu este finală, fie revelaţia a încetat după redactarea Noului Testament, şi atunci ceea ce ni se oferă ca revelaţie este o contrafacere.

Să analizăm mai îndeaproape aceste două opţiuni. Dacă fenomenul revelaţiei divine a continuat şi după Apocalipsa lui Ioan (care încheie Noul Testament), atunci revelaţia prin Fiul (care este revelaţia prin întruparea Logosului înscripturată în Noul Testament) nu este finală. Dacă nu este finală, această revelaţie prin Fiul nu este nici adecvată şi nici suficientă. Prin urmare aserţiunea posibilităţii elaborării unei revelaţii adiacente celei din Noul Testament este un atac împotriva suficienţei revelaţiei primite în Fiul. Înseamnă că Fiul nu ni L-a descoperit pe Tatăl în mod adecvat! De aceea avem nevoie de profeţiile aducătoare de nouă revelaţie a noilor apostoli, pentru că ceea ce ni s-a oferit în Fiul nu este suficient. Dacă revelaţiile noi sunt autentice, Scriptura este neterminată, ceea ce înseamnă că revelaţia în Fiul este neterminată, este insuficientă, este neadecvată, ceea ce înseamnă că Fiul nu ni l-a revelat adecvat pe Tatăl! Iată hula pe care o aduc la adresa Scripturilor și la adresa Mântuitorului noii profeţi şi apostoli.

Se cuvine să facem o distincţie între profeţia revelatoare (care aduce revelaţie) şi cea kerygmatică (care proclamă adevărul deja revelat). În secolul apostolic au funcţionat ambele aspecte ale profeţiei. Apostolii ne-au adus în atenţie învăţătura Domnului Isus. De fapt, ei au fost depozitarii acestei învăţături. Când această învăţătură a fost pusă în scris, am dobândit Noul Testament. În acelaşi timp apostolii şi alţi credincioşi au funcţionat ca profeţi prin faptul că au proclamat Cuvântul lui Dumnezeu prin propovăduire şi învăţare. Profeţia revelatoare (cunoştinţa) s-a terminat odată cu ieşirea apostolilor de pe scenă. Profeţia kerugmatică s-a continuat după apostoli şi se continuă şi în vremea noastră. Ceea ce este problematic în mișcarea harismatică este faptul că noii profeţi şi apostoli pretind că profeţia lor este revelatoare, nu doar kerygmatică. Ori în acest caz ei cad sub incidenţa blestemului apocaliptic proferat la adresa celor ce adaugă la cuvintele lui Dumnezeu. Trist este că credinciosul de rând nu face distincţia între cele două categorii de profeţii şi acceptă pe lângă profeţia kerygmatică şi pe cea pretins revelatoare.

Prima problemă pe care o avem dacă acceptăm existența noilor apostoli: înseamnă că avem o Scriptură neterminată și un Mântuitor care nu ni L-a revelat adecvat pe Dumnezeu – și acest lucru este un atac asupra revelaţiei Dumnezeieşti în Fiul. A doua problemă: Prin Noul Apostolism

  1. Se oferă Bisericii o altă temelie decât cea pusă de apostoli

Am văzut axioma de la care se porneşte în cazul acceptării profeţiei revelaţionale, şi anume că toate darurile operaţionale în primul secol sunt prezente şi astăzi. A nu face distincţie între secolul apostolic şi toate celelalte secole este dezastruos. Apostolii au pus temelia Bisericii (Efeseni 2:19-20), iar temelia se pune o singură dată. Apostolul Pavel spune că temelia a fost aşezată deja (deci nu mai e nevoie de apostoli şi profeţi care să pună din nou o temelie). Noi toţi ceilalţi zidim deasupra. Cei care pretind că sunt apostoli în vremea noastră pun o altă temelie, care nu este Christos.

John Eckhardt aparţine unei mişcări intitulate New Apostolic Reformation, care aşa cum îi demonstrează numele are pretenţia că reformează creştinismul în virtutea deţinerii autorităţii apostolice. Umflat de o mândrie deşartă, Eckhardt proferează în Numele Domnului mesaje ce încep cu cuvintele „Domnul spune”. Pretenţia lui este că Dumnezeu oferă prin el o nouă ungere, har nou şi orientare nouă pentru biserică! Citez în engleză pentru a nu fi suspectat că înțeleg greșit, sau prezint greșit ori tendențios ideile acestui pretins apostol:

The Lord said „That which you walked in the past is not sufficient for today or for the future”. But the Lord said, „I’m calling you into another realm of faith, into another realm of grace, into another realm of my anointing”… Observați expresiile „un alt tărâm al credinței”, ”un alt tărâm al harului”, ”un alt tărâm al ungerii”, ceea ce indică realități ce nu au fost cunoscute sau revelate până în prezent. Implicația este că Isus nu ne-a oferit revelația ultimă a lui Dumnezeu!

”And each city, and each region a new breed of prophetic and apostolic leaders shall be raised up and you shall begin to do what you could not do before and you shall begin to release my grace and anointing upon the people (John Eckhardt, National School of the Prophets – Mobilizing the Prophetic Office… http://www.deceptioninthechurch.com/narfalseprophecies.html).

Nu mă opresc la faptul că exprimarea acestor profeți este defectuoasă din punct de vedere gramatical (Dumnezeu nu face greșeli de exprimare când oferă cuvintele Sale unor oameni), pentru că există ceva mai grav decât exprimarea defectuoasă. În conformitate cu Scriptura nu există ungere nouă, decât cea a Duhului Sfânt, pe care noi toţi cei credincioşi am primit-o deja; nu există har nou, decât cel ce ni s-a oferit deja în Domnul Isus, nu există un alt tărâm al credinţei, nici un alt tărâm al harului, nici un alt tărâm al ungerii! Cele noi „strecurate” de „apostolul” Eckhardt (și acceptate de Iosif Țon) constituie ceea ce apostolul Petru numeşte „erezii nimicitoare”. Scriptura arată că Domnul Isus Christos este cel unge pe credincioşi şi El oferă har acestora. Dumnezeu nu dispensează harul său şi ungerea Sa prin nici un alt om! Prin pretenţia lui că oferă har nou şi ungere nouă „apostolul” Eckhardt se identifică pe sine cu un fals mesia și pune o temelie diferită decât cea pusă în primul secol de adevărații apostoli și profeți!

( În treacăt vreau să menționez că una din cărțile acestui profet și apostol mincinos este invocată de fiica acelui predicatori român ca fiind cauza vindecării ei miraculoase.)

            The book is entitled Prayers That Bring Healing by John Eckhardt. I went home and       ordered the book immediately. Little did I know that through this little book, God would     speak to me in a life-changing way. As soon as I started reading it, I was shocked at the    way God was literelly answering my questions right from the first page. I began to understand that God does not bring sickness upon His people… So when we go to the    cross, we not only go to receive the forgiveness of our sins but to receive healing for our        bodies, as well...” (Surprised by the Holy Spirit…)

Ce susţine citatul de mai sus? Susține că dacă ai primit iertarea, ai primit și vindecarea! Iar dacă nu ești vindecat, nu ești iertat! Pentru susţinerea acestei concluzii eronate se invocă Isaia 53:5 şi Matei 8:16-17. Dacă suntem consecvenţi în argumentare, în conformitate cu această teorie orice credincios care îmbătrâneşte şi acumulează boală în trupul îmbătrânit este plin de păcate. Apostolul Pavel nu a ştiut să beneficieze de cruce din moment ce avea un ţepuş în trup. Nici Trofim nu a înţeles Isaia 53, deoarece Pavel l-a lăsat bolnav în Milet. Ce să mai spunem de Timotei care experimenta dese îmbolnăviri de stomac? Se pare că niciunul nu a cunoscut „revelaţia” adusă de „apostolul” John Eckhardt, altfel şi-ar fi schimbat şi ei teologia! Ar fi devenit și ei harismatici ca și predicatorul român ce a studiat la Oxford!)

Există o singură temelie a Bisericii! Ea a fost pusă de apostolii Domnului Isus în primul secol. Apostolii și-au îndeplinit misiunea. Cei care pretind astăzi că sunt apostoli ai Domnului sunt de fapt apostoli falși care pun o temelie diferită de cea care a fost așezată de apostolii autentici ai Domnului Isus. Iar cei care acceptă pretențiile acestor profeți și apostoli falși, se află în situația tragică descrisă de apostolul Pavel în 1 Corinteni 3:11Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decît cea care a fost pusă, şi care este Isus Hristos. De fapt se poate pune o altă temelie, dar aceea este una străină, una falsă, una care va duce la condamnare în ziua veșniciei! Ceea ce apostolul Eckhardt oferă este o altă temelie.

O altă problemă a Nolui Apostolism este că produce

  1. Dezorientare totală

Un lucru de care nu sunt conștienți harismaticii este că acceptarea ideii de revelație nouă ne plasează pe un tărâm în care nu mai putem avea certitudini. Cine poate verifica toată literatura aruncată pe piață cu eticheta de revelație nouă? O să ofer o ilustrație ce surprinde bine ceea ce am afirmat. Printre privilegiile ce le am ca și slujitor al lui Dumnezeu este și acela că predau teologie elevilor de liceu, pe care îi doresc să fie bine fundamentați în Scirputir. Într-o zi am adus acestor elevi o scrisoare destul de voluminoasă pe care am primit-o de la o femeie ce avea pretenția că este prorociță. Ea susținea că a primit de la Dumnezeu revelație și era dornică să o împărtășească și altora, de aceea trimitea scrierea ei pretutindeni. I-am întrebat pe elevi dacă ei acceptă pretențiile ei. La răspunsul lor negativ, i-am întrebat de ce nu acceptă ideea că scrisul ei era o revelație primită de la Dumnezeu? Mi-au oferit răspunsuri diferite: Revelația nu este autentică pentru că persoana care o oferă este femeie, a spus unul. Dar fetele lui Filip? Unii au spus că trebuie să vedem dacă ceea ce scrie este în acord cu Scriptura, și numai atunci atunci putem spune precis… (Acești elevi veneau din biserici în care se întreține ideea că Dumnezeu vorbește și astă zi prin vase și oferă revelație nouă!) Le-am spus că am în bibliotecă mii de pagini ale unor scriitori ce susțin că ne oferă revelație nouă în scrierile lor și i-am solicitat să verifice dacă cele scrise în acele mii de pagini este în concordanță cu Scirputra, și astfel să le putem adopta ca și ghid de viață! Unii au înțeles ironia…

Atunci s-a ridicat întrebarea cum putem fi siguri că nu cădem pradă unor revelații false? Și le-am spus că există o modalitate simplă de a evita rătăcirea de la adevăr, adoptarea concepției biblice că revelația a încetat odată cu apostolii Domnului! Din moment ce revelația divină a încetat odată cu apostolii Domnului, orice pretenție de a oferi revelație nouă este falsă. Acesta este singura concepție teologică  ce poate păzi pe cei credincioși de la înșelarea oferită de noii apostoli! Nu am nevoie să verific dacă ceea ce spune este în „acord” cu Scriptura! Știu precis că este revelație falsă, deoarece revelația lui Dumnezeu a încetat odată cu apostolii Domnului Isus! Orice revelație a survenit după aceea este falsă!

Când oamenii acceptă că Dumnezeu oferă revelație nouă prin cei care se pretind apostoli, de fapt acești oameni se plasează într-un câmp în care nu mai au nici o orientare reală. Să presupunem, de dragul argumentării, că apostolia şi revelaţia conectată cu aceasta sunt reale. Dintr-o dată intrăm într-un hăţiş interminabil. Dacă acceptăm că măcar parţial aceste pretenţii sunt valide, ne lovim de imposibilitatea de a cerceta şi de a cunoaşte în mod adecvat prolifica revelaţie nouă. Volumul ei este aşa de mare că nici un om nu îl poate verifica şi aprofunda. Eliminarea postulatului că apostolii au fost un grup restrâns de credincioşi cu o  funcţie unică a produs un tsunami de „revelaţii apostolice contemporane.” Apostolii noi au răsărit ca ciupercile după ploaie pretinzând că oferă revelaţie extrabiblică.  Dacă în secolele trecute am avut câteva cazuri de pretenţii la funcţia de profet (evident patologice), astăzi astfel de pretenţii s-au multiplicat geometric. Se ridică o întrebare: Oare credincioşii ar vrea să vieţuiască fără a cunoaşte toată revelaţia pusă de Dumnezeu pe piaţă? Cum ar putea copiii lui Dumnezeu să se împace cu ideea că în Japonia şi în Rusia şi în Brazilia şi în Insulele Mariane şi în alte multe părţi ale lumii Dumnezeu a oferit atâta revelaţie, care pentru noi este însă inaccesibilă? Dacă cred ideea că Dumnezeu vorbește și astăzi prin unii așa cum a vorbit prin apostolii primului secol, atunci eu sunt pus în situația de a ști că Dumnezeu mi-a dat revelație nouă, dar de a nu fi capapbil de a o accesa, din moment ce nu pot merge în toate țările să înregistrez toată revelația nouă! Înețelgeți?

Pe de altă parte acceptarea ideii de revelaţie nouă conduce în mod inerent la o situaţie în care nu mai există nimic cert. Ceea ce s-ar putea să fie revelaţie autentică poate sfârşi prin a fi lepădată – dacă oamenii nu o recunos ca atare, şi ceea ce este revelaţie falsă poate sfârşi prin a fi acceptată (nu s-a întâmplat așa pe vremea lui Ieremia când revelația autentică oferită prin el a fost lepădată și cea oferită de falșii proroci a fost acceptată?). Comunitatea creştină va fi în constantă tensiune încercând să discearnă între fals şi autentic. În loc să studiem Scripturile va trebui să ne dedicăm timpul intreprinderii de a cunoaşte noua revelaţie, să alocăm timp imens  procesului de deosebire a revelației autentice de cea falsă (dacă există revelaţie nouă autentică, trebuie să admitem că există şi revelaţie nouă falsă). În cazul acesta, cine are autoritatea să decidă care este autentică şi care este falsă? Toate aceste consideraţii sunt neimportante sau inexistente pentru un harismatic, care şi-a făcut o vacă sacră din revelaţia extrascripturală.

Ce bine că Dumnezeu şi-a limitat revelaţia specială la Scriptură! Adevărul este că nu mai există apostoli și profeți prin care Dumnezeu să ne ofere revelație nouă! Acceptarea ideei că Dumnezeu oferă și astăzi revelație nouă produce dezorientare totală. Dar ideea că revelația lui Dumnezeu a încetat odată cu apostolii conduce la siguranța că eu am toată revelația lui Dumnezeu, și nu mai am nevoie de alte revelații adiționale!

Altă problemă adusă odată cu Noua Apostolie este aceea că la ora actuală, datorită acceptării ideii că există revelație nouă, avem

  1. O Invazie de doctrine pernicioase și de practici oculte

Ca rezultat al acestei concesii prin care se acceptă ideea că Dumnezeu are și azi apostoli prin care vorbește și oferă revelație nouă, s-a ajuns la situația în care cele mai absurde doctrine și învățături au fost acceptate ca fiind de origine divină, tocmai pentru că au fost proferate de astfel de apostoli moderni. Nu este timp să efectuăm analiza unor doctrine eretice intrate în tabăra evanghelică prin reprezentanții Noului Apostolism. Aberație după aberație și erezie după erezie au fost  adoptate de Bisericile harismatice. Doctrina că toți credincioșii trebuie să fie bogați și sănătoși; doctrina că noi suntem christoși, că noi suntem dumnezei; doctrina că noi dispensăm Duhul lui Dumnezeu; doctrina că prin revelație nouă avem formule să legăm pe Diavolul și formule să exeperimentăm succesul în orice domeniu, etc. etc. Practici din cele mai bizare și mai uluitoare (de fapt oculte) au fost adoptate de unele congregații harismatice. Experiențe clar oculte, sunt puse pe seama Duhului Sfânt! Iată rătăcirea adusă de apostolii noi! Iată realitatea cutremurătoare la care s-a ajuns prin acceptarea pretențiilor Noului Apostolism. La Lege şi la mărturie…!

Mai există o consecință tragică a acceptării postulatului că apostolia este un dar al Duhului Sfânt și pentru vremea noastră. În cazul în care există revelație nouă, aparte de cea oferită în Scripturi, atunci

  1. Revelația Scripturii care ne-a fost dată de Dumnezeu devine irelevantă

Trebuie să arătăm că în contextul existenţei revelaţiei extrascripturale, revelaţia scripturală devine irelevantă, și de ce anume? Nimeni nu mai dă nimic pe cartea aceasta groasă și greoaie dacă omul are ocazia să întrebe pe apostolul și prorocul din Biserica sa tot ce are nevoie să știe! În revelaţia Sa scripturală Dumnezeu ne oferă nu rezolvări de cazuri particulare, ci principii ce pot oferi soluţii pentru orice situaţie particulară. În Scriptură avem principii prin care rezolvăm cazurile particulare cu care suntem confruntați în existență. Dumnezeu nu ne oferă revelație nouă pentru fiecare problemă ce o avem, ci ne îndreaptă prin Cuvântul Său la principiile prin care rezolvăm problemele particulare ce le avem. Prin opoziţie, revelaţia extrascripturală pretinde că oferă acum şi aici rezolvări practice pentru cazurile particulare cu care ne confruntăm. Nimeni nu îşi va pierde timpul cu studierea principiilor generale când are la vârful degetelor soluţiile particulare. Astfel, revelaţia scripturală devine irelevantă. Nu este de mirare că harismaticii sunt în mare parte iliteraţi în ale Scripturii şi detaşaţi de aceasta, dar foarte ataşaţi de „revelaţiile” de circumstanţă. Cunosc indivizi care dau bani grei la apostolii și prorocii care mișună prin bisericile harismatice, și dau acești bani pentru că așteaptă călăuzire de la aceștia. Ei nu se ostenesc să studieze Scripturile, nu caută să deslușească principiile oferite de Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece este mult mai simplu să întrebe pe apostoli ce trebuie să facă într-o situație oarecare.  Revelația Scripturii devine irelevantă!

Concluzie

Apostolul Petru ne spune că Dumnezeu ne-a oferit în Scriptură tot ceea ce avem nevoie pentru a viețui după voia lui Dumnezeu (2 Petru 1:3). Din momentul în care Dumnezeu ne-a vorbit prin Fiul, din momentul în care apostolul Ioan a pus punctul final la cartea Apocalipsa, din acel moment revelația lui a devenit completă și finală și suficientă. În Domnul Isus Christos ne-a fost oferit tot ceea ce Dumnezu a intenționat să ne ofere. În Domnul Isus, care este Cuvântul întrupat  și revelat, Logosul care a devenit trup și Logosul materializat în Cuvântul scris, avem totul deplin. Scripturile avertizează că cei care nu se mulțumesc cu Domnul Isus vor cădea victime unor înșelări și se vor prinde în laț (Isaia 28). Este tocmai ceea ce se întâmplă la ora actuală prin apostolii și prorocii falși care strecoară pe furiș erezii nimicitoare și se leapădă de Răscumpărătorul. A umbla după revelație extra scripturală înseamnă să te lapezi de cea autentică pe care Dumnezeu ne-a oferit-o în Scripturi, în legătură cu care Dumnezu a avertizat că nimeni nu are voie să scoată ceva din ea sau să adauge ceva la ea. Când cineva spune: „Așa vorbește Domnul” și nu citează Scriptura, ceea ce spune omul acela este o înșelare și o blasfemie. Este înșelare pentru că Dumnezeu nu i-a vorbit și nu i-a dat revelație adițională. Tot ce a avut Dumnezeu să ne spună ne-a spus deja în Fiul! Este blasfemie pentru că prin pretenția că oferă revelație nouă, omul acela declară revelația primită în Fiul ca fiind nefinalizată, insuficientă și incompletă.

Am avut odată o discuție cu un tânăr care îmi relata faptul că frecventează o astfel de congregație unde există apostoli și profeți. I-am explicat cu Scripturile că pretenția acelora că sunt apostoli și profeți se lovește ce ceea ce spune Bibșia, că apostolia și profeția sunt două daruri spirituale pe care Domnul le-a dat unui număr restrâns de credincioși din primul secol când ne-a oferit literatura Noului Testament. De atunci încoace nu mai avem revelație nouă, și nici apostoli. Nu a vrut nici măcar să ia în considerare ceea ce i-am spus. Apoi mi-a relatat o experiență pe care a avut-o în contact cu acei apostoli și proroci. I-am spus că experiența lui era una înșelătoare! Foarte indignat mi-a ripostat că Dumnezeu nu poate da o lucrare de rătăcire unuia care cere sincer o experiență ca aceea pe care a avut- el! I-am răspuns că din moment ce el a abandonat învățătura Scripturii (că revelația lui Dumnezeu oferită în Christos este finală și suficientă), el s-a deschis pentru posibilitatea să fie înșelat de duhurile înșelătoare.  Deschiderea pentru revelație nouă înseamnă deschiderea pentru influența duhurilor rătăcitoare!

Putem rămâne credincioși adevărului într-un singur fel. Dacă ne limităm la revelația pe care Dumnezeu ne-a oferit-o deja în Scriptură. Orice deschidere pentru revelație nouă va duce în final la rătăcire. Orice biserică ce acceptă idea existenței apostolilor în vremea noastră a intrat pe pista înșelării și ereziei. Dumnezeu spune clar poporului său: La Lege și la mărturie, căci altfel nu vor răsări zorile pentru poporul acesta. Legea Domnului este desăvârșită, spune psalmistul, și prin aceasta ne avertizează să nu căutăm revelație în altă parte. Scripturile sunt Cuvântul final și suficient al lui Dumnezeu. Cine rămâne în Cuvânt rămâne în Domnul Isus și implicit rămâne în Adevăr. Așa să ne ajute Dumnezeu!

Niles, Logos Baptist Ministries,

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s