Învierea lui Isus – Pivotul istoriei

Obiectivitatea,

Semnificațiile teologice și

Implicațiile escatologice ale învierii – Mesaj de Înviere * Logos 16 aprilie 2017

Christos a înviat! Am bucuria să ofer și să rostesc cel mai frumos salut ce poate fi schimbat între oameni! Am bucuria să repet și să propag cea mai frumoasă veste ce a fost auzită vreodată și răspândită vreodată printre muritori! Și am satisfacția mare să reiterez și să proclam cea mai frumoasă și mai importantă și mai impresionantă doctrină a credinței creștine!

Aș vrea să privim la Învierea lui Isus și să o contemplăm din mai multe perspective.

  • Întâi să o privim din punct de vedere istoric și să observăm că învierea lui Isus este o realitate istorică obiectivă, și de aceea este o realitate ce aduce speranță în lumea sfâșiată și devorată de moarte! Putem trăi cu nădejde într-o lume ce pare absurdă, putem trăi cu nădejde reală pentru că Isus e viu!
  • Să contemplăm apoi învierea Domnului Isus din punct de vedere teologic și să îi vedem semnificațiile pentru mântuirea noastră. Învierea Domnului Isus este actul istoric pe baza căruia putem să ne bucurăm de iertare și de neprihănire!
  • În cele din urmă doresc să privim la implicațiile escatologice ale învierii, la felul cum învierea Domnului Isus afectează sfârșitul lumii și sfârșitul fiecărei persoane. Învierea ca act istoric înfluențează tot ceea ce se va întâmpla în ziua de apoi. Ea plasează pe oameni fie în fericire veșnică, fie în osândă veșnică, în funcție de felul în care ne raportăm la ea prin credință sau necredință. Să privim întâi la

 I. Realitatea obiectivă a învierii

Peste tot în lumea așa zisă creștină se vorbește de învierea lui Isus. Continue reading “Învierea lui Isus – Pivotul istoriei”

Advertisements

Terminologia creștină română – origini și semnificație

 Terminologia creştină română – origini şi semnificaţie. Termeni bisericeşti în limbă

Vocabularul religios creștin al românilor s-a format pe parcursul mai multor secole prin interferarea elementelor lingvistice ale grupurilor etnice ce au coabitat pe teritoriul României, fenomen ce a dus la formarea limbii române. Este cunoscut faptul că limba latină a dat baza limbii române la care s-au adăugat elemente de limbă slavă, greacă, maghiară etc. Nu trebuie să uităm nici de contribuția elementului prelatin. Limbajul religios la români este format din elemente provenite din limbile traco-dacă, latină, slavă și greacă, în principal, fiecare limbă din cele menționate contribuind la stabilirea unui lexic ce formează câte un segment important al vocabularului creștin la români. Astfel avem grupul termenilor religioși provenind din traco-dacă și latină – cel mai vechi, conținând termenii fundamentali; apoi grupul termenilor religioși provenind din slavonă – adăugat după venirea slavilor în teritoriile fostelor Dacii și impunerea limbii slavone ca limbă de cult; grupul termenilor religioși provenind din greacă – din aceștia doar câțiva fiind împrumutați în primele secole, ceilalți provenind din greaca medie și neogreacă prin aducerea creștinismului românilor sub hegemonie bizantină; și, mai puțin numeroși, grupul termenilor religioși provenind din maghiară, neglijabil din punctul de vedere al analizei ce urmează.

Consideraţii generale

Stadiul actual al cunoştinţelor privind problema discutată Continue reading “Terminologia creștină română – origini și semnificație”